The Tramp

All those who know me, also know what a huge fan I am of Charlie Chaplin

 

“Who the hell wants to hear actors talk?”

H.M. Warner, Warner Brothers, 1927.

 

 

Problemele existentiale apar deja prea repede…

 —-

M-am trezit azi la 11:17. Ca orice licean ce-shi respecta vacanta. M-am dus la baie. God, I look like “Kiss” but without he makeup, and that’s a good line to take it to the bridge. Ma spal pe ochii, si ma duc in bucatarie ahtiata dupa cafea. Multa cafea, sau macar un pahar mare de cola cu gheata. Iau halatul pe mine, si intru in sufragerie. Ma anunta mama mea ca o sa vina o colega de-a ei si sa fiu si eu decenta (adica nu in chiloti cu crac si tricoul cu Einstein in care dorm). . . Ma duc ma imbrac frumos, revin in bucatarie si pun cafeaua la facut. La faza asta eu inca sunt cheauna. Aud soneria, cainele latra, cafeaua e gata, mom zice “hello”, scot canile, cainele pufaie, unde naiba e hazarul, aud trei voci, ma mir, cainel tot pufaie, zaharul tot nu-l gasesc, ma striga mom. Intru frumos in sufragerie. Salut politicos, cu un zambet placid, cu gandul la zaharurile mele. Mama imi atrage atentia ca doamna a venit cu fetita ei, si-mi cad ochii in drapta ei. O tipa mai inalta decat mine (nu ca ar fi greu), boita bine pe la ochi, cu negru sau albatru inchis, si imbracata ca the princess of darkness, nimic din ce numai vazusem. Salut a 3a oara, tot cu gandul la caffea, si mi se raspunde cu un bombanit plictisit, si cu un <dat de ochi peste cap>. Like I care, where the bloody hell is that sugar… Vreti o cafea? Mom, pe unde e zaharul, ca-l caut de 10 minute…

Revin cu 4 cani de cafea, imi iau cana, merg la mine in camera. Catalina, mergi si tu cu Lisa, poate ascultati muzica ceva. God, cu ce am gresit. Calm Lisa, inspira, pleaca in cel mult 10 minute. Intra tipa la mine. Inchide usa. “Pot sa fumez?” “No, sunt alergica”. Arunca tigara cu dispret in geanta si se aseaza pe pat. “Intreab-o ceva, fi politicoasa…”, “Si la ce liceu esti?”. Se uita cu un amalgam de scarba-ura-dispret si raspunde fara macar sa se uite la mine: “Sunt la scoala Nr nu stiu care”. “Oh my God, asta e a 8a? Crap!”… Think of something to say: “Cum a fost capacitatea?”… Acelasi dispret: “Sunt a 7a… Auzi, la geam pot sa fumez?”…

Ok, am mai vazut copilasi de a 7a care vroiau sa fie cool, dar eu pe fatuca asta o estimam ca fiind mai mare ca mine… Nu asteapta sa-i raspund, se ridica, deschide geamul, aprinde, si trage in piept ca un bosorog care fumeaza de-o viata. “Vrei?”. “Nu, acum 3 minute ti-am zis ca sunt alergica, stinge te rog frumos, ca nu ti-am permis sa fumezi la mine in camera”. Stinge frumos, fara a mormaii de data asta, si se indinde pe pat. Incepe sa asculta muzica. Fine, vrei sa te porti ca din Republica Socialsta Marlania, then so be it.

Peste vreo 10 minute, eu eram absorbita de ziarele si cafeaua mea, si imi arunca gagica urmatoarea replica: “Ce jigodii sunt barbatii”.

Hopa, la clasa a 7a am ajuns sa zicem ce jogodii sunt barbatii, sa fumam si sa aratam la 12:00 ca pentru la discoteca. Avem deja probleme existentiale. Incepusem sa-mi amintesc cum eram eu in clasa a 7a, si stiu ca inca ma jucam cu Lego, si ma uitam la Cartoon Network.

Fara sa bage in seama faptul ca eu nu am avut nici o reactie, continua: “Nenorocitul meu de prieten, cred ca umbla cu alta taratura (nu cred ca si-a dat seama ca sintagma, “alta taratura” presupune ca si ea ar fi una), o nenorocita de la clasa a 6a…”. Aha, imi imaginam cate nenorocite or fi la clasa a 6a. Deja mi-era mila de copilul asta. Ca in fond si la urma urmei, la clasa a 7a, la 13 ani, esti inca un copil. Nu au fost examene, si repartitii nationale, nici teste nici dezamagiri sau alte lucruri care sa te oblige sa te maturizezi… Cel putin nu in halul asta…

 Copiii astia au o maturitate falsa, pe care si-o asuma ca fiind reala, desi, ei sunt de fapt goi, pentru ca nu au avut cu ce sa umple in scurtul timp pe care l-au trait, “un veac” de experienta.

Din pacate, asta nu e maturitate, ci durere, o durere care striveste posibilitatea de a avea sansa sa intelegi cu adevarat ce inseamna “a fi matur”.

  —-

O boare vant…

 

Image photographed by me, you can find it on my

deviantART site.

All you need to do is “push” the picture.

Hai! Curaj!

 

Hmmm…

  

Deschid timid pagina care adaposteste blogul meu… Oh my dear sweet God, s-a si deschis pentru mine. Ma duc frumos la dashboard, sa vad de mesaje noi, de comenturi, si sa-mi satisfac o curiozitate, cate views oi avea acum, fara nici un fel de “traffic”, reclama, promovare, publicitate <a la statusuri>, <publicitate a la “na ma, intra si tu pe asta ca nu mori, si da si la altii”> (in my defense, hate that, never did that, but been done that)… Comenturi, am primit cam 20 de spam-uri, si scarba mea de calculator nu ma lasa sa le deschid, sau sa le postez, deci sorry guys, daca nu vor aparea comenturile voastre pe site. Ce mai vroiamsa vad, lots of references to my deviantART site, and vice versa… Thank you… Si views, surprinzator de bine, chiar si 20-25 pe zi, si cu un record de 32… Nice, n-am de ce sa ma plang, la urma urmei si a urmelor n-am mai catadicsit sa deschid macar site-ul….

  

Acum la ora, cat e? 07:18 dimineata, pe frumoasa data de 27, eu nu dorm  ca purcelusul, cum ar trebuii s-o faca orice licean care se respecta pe timp de vacanta. Ma scol odata cu pekinezul, cu porumbeii si cu un cocos, care-mi canta zi de zi de vreo 2 luni? De unde cocos in centrul Bucurestiului? Am incetat sa ma intreb… Cert este ca-l tin vocalizele 20-30 deminte in fiecare dimineata de la 05:00… That’s so cute, but it’s just wrong *straight face*…

  

Asa, mai departe, curtoazia cere sa-mi anunt si blogul ca le-am redeschis, nu ar trebuii sa fie ofuscat prea tare, l-am anuntat ca nu o sa mai scriu, mergem la dashboard la write siiiiiii… Ce credeti ca se intampla? Se blocheaza. Basta. Ok, calm Lisa, deschidem din nou. De unde pisici mumificate, ca s-a blocat de tot!?…

  

Stiu ca suna bolnav, dar chestia asta, cu pretentie de <inanimate object> sa zic asa, desi e far fetched, whatever, not the point, intelegeti voi… Chestia asta, isi bate joc de mine. Oricum, inchei aici ca poate se inchide acum (desi eu am dat save, dar stiu eu ce tarznai o mai face?). Mai adaug doar ca, am reinceput sa scriu, pentru ca va urma oricum inca o pauza, una destul de lunga ca si asta, cand voi pleca in concediu in august… Am zis totusi sa nu-l abandonez chiar atat de mult timp…

  

Salve!

  

Si by the way, it’s a miracle, e prima dimineata de cand cu caldura mare cand a fost o seara si o dimineata racorasa… A revenit o boara de vand, si soarele topit s-a scurs de pe pamant… Good day commin’ up!

 

 

 

—-

Masuri de precautie

Intrucat nu voi mai scrie o perioada de timp…. Si intrucat nu vreau ca blogul meu sa ma sugrume cu un cablu, si intrucat nu vreau sa aud “Vai, dar n-ai mai scris nimic pe blog de ceva timp, asta inseama ca you have how many views?”…. Anunt. De asemenea anunt ca urmatorul post va purta numele de “Malediton sans Frontieres”. I have failed to publish it due to the fact ca nu am terminat sa-l scriu… 

E very weird ca am ajuns sa anunt ca nu voi mai scrie, veeery weird… In a way it’s a good thing because people actually read this blog, and dare I say have expectations, high ones at that…. But on the other hand it’s weird, like come on, nu sunt platita din banii contribuabililor, si nici nu sunt public spokes person, and it ain’t in my job description to give account of my actions to the people. I’m just a poor freelance antagonistic sarcastic little girl, what do you people want of me? WHAAAAT?

You all know the drill, paranoid schizophrenia and all those devils talking….

I’m so teribly vexed….

- - - - - - -

Just thought I’d miss it….

 

 

 

Just thought I’d miss my old header….

Oblio The Point

Once upon a time, a long way from here, and a long way from now, there was a tiny village where everything, the houses and the carts, the bridges and the barns, everything, all had points on them; in fact it was so full of points that even the people had points, the people, right there on top of their heads. And it didn’t see strange at all because that’s the way life was in the village, that’s the way it always had been, and for all anybody knew, that’s the way it always would be.

 

As you might have already guessed the main activity of the village was making points, and needles to say, business was brisk, and the competition was … competitive

 

And while the farmers kept the villagers bodies nourished with pointed crops, the artist colony in the community as in al communities did their part to keep minds and souls filled with new points to view…

To be, or not to be?

That is the point …

 

It was a good life, a settle life, and the point , was the point of it all… You could look high, and you could look low but you’d never hear any complaints on that count, well, almost never.

 

And then one day, a very unusual thing happened in the village. A little baby boy was born, a boy named Oblio. Now don’t get the wrong idea, the being born part wasn’t unusual, little kids were being born all the time in that village, what was unusual was that Oblio, unlike any of the babies born that day, or any other day, had NO point. He had no point at all.

 

So you see, Oblio was a kind of involuntary instant celebrity. His uniqueness was, well, something noticed around the village, and naturally his parents couldn’t help noticing either…

I should mention that none of

the above is the result of my imagination.

It’s all part of the narration from

Oblio.

All appreciation should be directioned

towards

Harry Nilsson, both the writer,

the songwriter, and the musician,

of this Fable.

For the impeccable use

of the English language, a big clap for

Ringo Star.

Apar terminologii noi

Now this is intersting

I really don’t get it. It is a good thing or a bad thing. I mean it sounds a lot like <engage in sexual intercourse you>, so that would make it a bad thing. But writing about somebody in your blog isn’t a bad thing. Even if you decide to <question their integrity>, talking about someone means that that person is important to you. Also, psychologist say that when you say something not-good about someone else, you’re actually describing yourself (so kids, don’t try that on your blog). Second option, you wanna blog something good about the person, which is flattering, especially for a self loving, self praising, exaggerated narcissist like me. So the question is, was that an insult, or not?

Or is it the third and most tragic option, we say it just because it sounds cool. <Blog you> is the new lol.

I shit you not, we live in a very disturbed era.

OK, can we talk about Lissa now? Or at least look at her?

Stiu, sunt o narcisista.

Stiu, este considerata <a mental disorder>. Truth be told eu sunt de un narcissism feroce. I’m soooo dang proud of it. De asemenea sunt hystrionica. De asemenea este considerat a mental disorder. I don’t care.

Sa dam un mic search in DEX si sa vedem mai exact, ce-i aia dom’le narcissism:

• NARCISÍSM s.n. Admiraţie şi dragoste exagerată faţă de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr. narcissisme.

Hmm… Scurt pe doi, ma iubesc <patologic> de mult, si ador sa fiu tot timpul in centrul atentiei.

Si acum, in my defense, this article is meant to announce the opening of my new DeviantArt site, <Camino Palmero>, where among the many works of art:P, you shall also find pictures with moi. Because, I’m soo pretty, soooo pretty… Maria, Maria …

Don’t mind me, it’s just the tourette, paranoid schizophrenia, narcissism and histrionic character showing, nothing to be alarmed about. I’m just fineJ

If we can’t always talk about Lissa (tragic, I know), we can at least look at her;

P(ost).S(criptum)-I shit you not, the site is worth seeing.

(I Think) I Think Before I Blog

 

 

Bloggul, bloggosfera, blogguitul, bloggarashul, blogarittza, bloggerul ca specimen… to blog or not to bloody bloogg? Deja conceptul de blogg se transforma intr-un current literar, sau un curent virtual sau pur si simplu un motiv sa apelam la curentul electric, sa binecuvantam tehnica si sa preaslavim internetul. Scrisul, alta data tiparit pe foi subtiri, care-ti lasau cerneala pe degete, ca “semn” al intelectualuilui ce-si citeste frumos ziarul la micdejun, acum este transpus intr-un format electronic. Numai ca varietatea este cu mult mai mare.

 

Sa comparam. Active on WordPress, now, on the 22nd of june, 01:58 we have a total of 1,107,888 blogs,

and this is just WordPress. Newspappers in Romania, let’s say TOOOPs, 1500. Ohh hail our master, THE

INTERNET.

Admirand pletora de bloguri, degustand din multe, cate putin, concluzionez: Trai nineaca’! Poti scrie orice, despre orice vrei, fie ca este despre canicula, taximetristul care a vorbit intr-una tot drumul, ciorapii tai noi cu dungi, politikia, cat iti place tie inghetzata cu bicuiti, de ce profu’ nush care te-a ofuscat, de ce te uiti la Base si sti ca n-o sa moara de moarte buna, de ce il iubesti pe Andrei Plesu, de ce “American’s Sweethearts” e un film genial, de ce Bahmutencii isi boteaza copilul Maximus, de ce suntem considerati <Generation Prozac>, de ce oja se duce asha repede, de ce Apple nu scoate un model nou de iPod Video, de ce Doamne iarta-ma nu dorm eu la 02:00 dimineata.

Normal, ca trebuie sa acceptam, ca internetul nu garanteaza anonimat, ca trebuie asumata raspunderea pentru ce giumbushlucuri om’ scrie noi p’aici, ca <nu trebuie aduse prejudicii institutului din care faci parte> (asta nu e a mea)… Si ca internetul, daca este sa privim circumspect, exista, nu ca sa ne acorde o mai mare libertate, ci sa putem fi supravegheati <ma la lupa>. Dar eu astazi nu sunt fatalista, si nici n-am citit Steven King. I’m in a good mood.

 

Despre <Blogging>,putem sa vorbim mult si bine. Cum sa faci traffic, cum sa-ti organizezi pagina, cui te adresezi, de ce scri tu de fapt… oare e bine sa scriu despre cutiutza mea cu maimutze, sau n-ar fi interesant? Ideea este ca, parol, ideea mea este ca in cativa ani, bloggurile vor fi ceva asha comun ca nici nu ne vom mai deranja sa analizam atat de mult existenta lor, pe cat consistenta lor.

 

Intre timp, sa ne delectam cu comunitatea blogareasca, si, sa nu-i terorizam pe altii.

 

Funny, isn’t it?

 

Final message: THINK BEFORE YOU BLOG

Pekinezul cu “Flajneta”

 

Sa numai zica nimei ca al meu

Pekinez nu-i un geniu. Si mai e si

SUPERBA!

 

 

 

 

Kiki, this post is for you…

 

Kiki: off….

 

Cunoscatorii stie de ce.

 

I have a different perspective

 

Astazi este 15 iunie.

Celebram sfarsitul anului scolar => Premii.

Majoritatea abia asteapta acest moment din felurite motive: ba ca-i primu’ in clasa, ba c-a luat metiune, ba c-o luat vreo olimpiada, ba c-o lua vreo nenorocita de diploma pentru participare la cine stie ce proiectuletz. Mi se pare de-a dreptul trist, pe bune vorbind e trist. Marturisesc sincer ca n-am mai fost la premii din clasa a VIII-a, si nu prea am nici o amintire placuta nici de pe atunci. Invatasem un an intreg si mersesem pe la olimpiade si eram prima in clasa, mancam-ar mama pe mine de intellectual, si stateam cate doua ore cu capul in soare si faceam insolatie, sau in vant si-mi flutura fusta prin toate directiile, sau in ploaie, ca mi se uda si saracuta mea diploma, pentru care trudisem atata. Defilarea mea pe podium ca fiind PRIMA in clasa, nenorocita, ca nimeni nu mai era atent ca-si faceau vant cu evantaiul sau isi aparau progeniturile de ploaie. Din perspectiva mea de acum, devzoltata intr-o directie pregnant sarcastica, e chiar comic. Copilutii cu coronite, fetitele in rochite, baietii mormaind, franturi de discurs, <dirijorul> atentionandu-ne ca e timpul sa aplaudam distinsul director, corul, cultiva una rosa blanca (cunoscatorii stiu de ce), discursul profesorului de mate despre olimpici, franturi de discurs, thinking away the moments that make up a dull day, aplauze plictisite, parinti vociferand, blituri si camere, one year has gone behind, imbulzeala, transipratie, iarasi franturi de discurs si aplauze si mai plictisite… ce sa mai, theoria hazardului, presupus organizat un an intreg.

Acum, ajunsa la varsata de 16 ani, <batrana> si plictisita de ce am suportat <o viata intreaga>, ma declar ABSENTA la festivitatea de premiere. Sarbatoarire comunista si demodata. De asemenea, I declare in my defense that my absence is due to the fact that <I have a different perspective>.

Sa-mi traiasca Colegiu’ Bilingvu’, ca in my own lovingly sarcastic way, I shall miss it… But just not yet…

 

 

Despre “Conditia de a fi tanar in Romania”

Pe primul semestru primisem o tema pentru un concurs de referate, concurs caruia nu i-am dat atentie atunci, dar acum privind in “retrospective” ma apuca rasul. De ce? Tema era un eseu cu titlul “Conditia de a fi tanar in Romania”, si daca faceti mumoz si scrieti mileutzuri si zorzonele gagutze ajunge si la estimabilul presedinte, chel de sus, Basescu. Mai bine ca n-am scris, ca el oricum e prea ocupat sa organizeze referendumuri prin biserici (ca doar “Io Base, sunt unsul lui Dumnezeu pe pamant”).

Chiar ca, sa fi tanar in Romania. Si titlul e mortal, imi aduce aminte de expresia englezeasca “A person in his/her condition”, need I say more?

 

Revenind, ce ne defineste pe noi de fapt ca tineri, ca daca ne iei: messul, netul, blogurile, tzoalele, bijuurile, gadgeturile, mofturile, colegii, gashca, sk8tul, cluburile, mallurile si ne lasi pe noi precum pe diamantul neprelucrat, nu aratam prea bine. Suntem de-a dreptul neciopliti si avem sechele de care cu greu vom scapa. Ne-a nenorocit in primul rand scoala. Scoala este matusalemic de “moderna”, zdruncinata din temelii, autosuficinenta, saraca si intr-o perpetua “stagnare”. Scoala are rolul de a produce personalitati, dar CEL MAI IMPORTANT Integrarea personalitatii in societate. Adevarul este ca scoala produce “personalitati in serie” (si aceiasi serie) la fel cum armata produce soldati. Nu incurajam spiritual de leadership, nu aprecieam detasarea de turma, nu ne bucuram daca dintr-o clasa de 30 unul din ei e genial.

 

 

Din contra, se incearca o uniformizare, una nefireasca. Pe scurt, aplaudam mediocritatea. Trai nineaca’ !

 

 

To tired to even organize a welcoming committee

Am decis astazi (sau e maine?) sa-mi resuscitez blogul… Checking vital signs… We have a pulse… nurse quickly… Just in bloody time, I was just about to declare the time of death… Where have you been all this time… ??? I can see you so tired, and somewhat older. He’s tired, to tired to even complain or fuss…

Somehow I’m not worried, he’ll get back on his feet by the first glimpse of sunlight and choke me with the computer’s cable…

It’s damn good to be positive… for once…

How to make a homopolar motor

If you’re interested in finding out more terrorist-like ways of having fun enter the following site: http://dangerouslyfun.com/

Noul cod rutier

nouveaucodedelaroute.pps

 Tell me how you drive and I’ll tell you what kind of an idiot you are

Requires download

Some welcome committee…

 

I haven’t accessed my blog since the 13^th of march.

On my return today, 11^th of April, I was surprised to discover that:

1. The site refused to let me access it
2. I couldn’t go to <My dashboard> to write
3. The computer started yelling ERROR and shut down completely.

This is a sign.

A sing that my blog is talking to me and saying: “I beg your pardon, but have we meet?”, “Are we in some way acquainted?”, “Ohh yes, you’re the one that wrote the two measly little post and then abandoned me to be eaten by the wolves, yeeees, we’ve met.”

 

Great, now even my blog has an attitude, and a bloody spiteful one at that. Everything I create is stubborn and opinionated, and besides that, seems to have a mind of its own.

 

This might just be my tourette or paranoid schizophrenia showing, but I don’t think I’ve heard the last of this.

 

Articole cu mileuri si injectia de insulina

 

Si acum in scop didactico-demonstrativ creez:

 

“Zambetul tau piezis filtrat prin chilimbariul ultimelor secunde de zi care patrund in camera si sufletul meu, m-a invaluit ca o mantie magica in care pot deveni invizibila pentru toata lumea, toata lumea in afara de tine. Indraznesc sa visez cum aceste buze care imi zambesc imi vor zdrobi buzele ca pe niste boabe de struguri, din care usor va picura sangele, sau poate chiar bahica licoare a zeilor, in momentul in care zdrobirea, sau sarutul sau taina va uni ochii nostri intr-o lume a culorilor oarbe si a zgomotelor surde pe care noi acum le vom lumina prin taina impartasita.”

 

Lingurita de miere, cana de zahar si shot-ul de insulina. Organismul meu se apara. Inchid ochii, imi iau jucariile si ma ascund in castelul de fildes. Acolo mai suntem putini. Intru. Fata imi tradeaza dezgustul, imi tradeaza lehamitea. “Ce-ai facut mai? E CLAR! Te-ai legat de o mimoza si de cine stie ce borcan de dulceata epica o fi scris! Chiar nu poti sa te abtii?!?”. “Dar eu n-am…”, “Serios acum, trebuie sa te inveti minte, un prefacut nu vrea sa auda niciodata ca-i prefacut.”. “N-am zis nimic si basta! Shhht!! Sa n-aud nimic.” Toti se aseaza la loc pe piedestalele lor, pe copertile lor reluandu-si pozitiile nobile. Las sa-mi cada panglica de sinapse si de idei. Doamne ce zorzoane! Doamne! Ce tricotaje! Ce mate coloate erau pe acolo… Cu un zambet machiavelic la coltul guri: “Mai, vreti sa auziti aici…”. Now you’re talking. Noi, in turnul nostru de fildes, ne intelegem de minune. Nu barfim. Nu barfim pe nimeni, si nimic, pur si simplu ne manifestam interesul sincer fata de cei care ne inconjoara.

 

Ador cand pseudo-intelectualitatea decice sa scrie, din dragoste bre. Din seria Mymossa von Fohn scrie despre iubire avem: dulce-a indragosteala, imbatatorul prim sarut, melodioasa mangaiere, languroasele ocheade, mierosul “noi” si insulino-dependenta desprateala. “Caci fara tine, imi voi gasi alinarea numai sub rotile unui tren/ autobus/ tramvai/ masina agricola.” “Sunt atat de nefericita ca ma imi voi curma viata aruncandu-ma de pe covor pe parchet.”

 

 

A blog and a shot of insulin please.

 

Mitologia noastra

La 16, 17, 18 ,19 ani (nu vorbim de toti mucosii de 15) esti nemuritor! Esti un semizeu, ai propria ta mitologie, ai Olimpul si Hadesul tau, ai gustat ambrozia saruturilor furate si otrava tradarilor “amicale”, ai fost Sisif si Ahile, ai consultat oracolul atoatestiutor si n-ai invatat nimic, pentru ca este vremea greselilor sublime si stanjenitoare, care te vor invata mult mai mult decat orice oracol. Moama ce texte stiu. Uman:>.

           

Ai o lumina care te inconjoara, te invaluie te face stralucitor si invincibil; problema e cata vreme vei sti s-o pastrezi, iar patima cu care vei vei sorbi din ea iti va permite sa duci mai departe in viata acest superb nimb de nemurire, pe care aproape toti il pierdem cand devenim “adulti responsabili”; nu ca a fi adult sau responsabil sunt niste chestii blamabile, dar absolute plictisitoare pentru orice adolescent care se respecta.

           

Varsta adolescentei e unica si irepetabila pentru fiecare, momentul in care ne definim ca persoane, in care facem alegeri, fie ele bune sau rele sunt alegerile noastre cu care vom trai toata viata – piercinguri (daca ai noroc nu s-au largit), tatuaje (Rocky – TAIAT, Mickey – TAIAT, Jojo – TAIAT, damn it, nu mai am membre), sau care ne vor face sa zambim cand vom rasfoi albume de poze (Mihaita nu rade de mine ca-s maica’ta, mie nu mi-a explicat nici naiba lucrurile astea, zi merci ca te-am facut, INCETEAZA SA RAZI, EU SUNT PARINTE SI ITI INTERZIC SA FI LA FEL DE <FULGA> CA MINE), sau vom da un browse printre jpegurile cu fotografii – tunsori imposibile, culori de par care-ti strepezesc dintii (emo chiar a fost hot in anii 2000), sau haine pe care nu mai intelegi cum ai putut sa le cumperi, nemaivorbind ca le-ai imbracat si ai plecat asa pe strada. Atunci vei fi fost cool sau groovy, acum… 

           

La varsta adolescentei nu concepi ca intr-o buna zi iti va veni si tie randul sa reprosezi cuiva gusturile vestimentare, sau vei rosti chiar tu cuvinte care acum ti se par de neconceput: “Sa nu aud de piercing in limba, nas, buric, industrial (ce-o mai fi si ala)   SAU MAI STIU EU UNDE ca te-ai lins pe bot de toate privilegiile!!!!!”

Vei spune: “Eu nu voi fi niciodata ca parintii mei.” 

Vrei sa pariem?

           

E normal sa ti se schimbe perspectiva odata cu varsta.

Da, intradevar parintii tai nu au fost ca parintii lor, tu vei fi ceva mai avangardist decat parintii tai, dar ceva se va schimba…vei intelege in sfarsit ca pe adolescentul rebel, care tocmai ti-a trantit usa in nas, trebuie sa-l protejezi cu orice pret…si-atunci o sa-l iei de manuta si-l vei duce la o clinica unde piercingul va fi facut dupa toate regulile de igiena inventate vreodata, si asta pentru ca si azi cand iti lipesti limba de cerul gurii, tot mai simti umflatura pe care o ai pe limba, pentru ca prietenei tale I-a cam tremurat mana…

           

Lucrurile se schimba, vremurile se schimba, conceptiile pot fi updatate…

Trebuie, dragi adolescenti, sa aveti aceeasi rabdare cu parintii vostri; la fel cum si ei v-au explicat milioane de “de ce-uri” de-a lungul timpului, acum e randul vostru sa-I scoliti, sa-I luminati in legatura cu toate lucrurile in care voi sunteti experti NASA, iar ei abia invata alfabetul.

 

 In marea majoritate a cazurilor pentru adolescenti comunicarea cu cei din jur este extreme de dificila; prin definitie aceasta este varsta “Neintelesilor” si a “Marilor Neintelegeri”.

In genere toate acestea nu reprezinta decat fracturi in comunicare, sau pur si simplu refuzul de a comunica pornind de la presupunerea gresita ca nimeni nu poate intelege prin ce treceti (I’m sooooo EMOOOOOL), si pornind de la o premisa gresita  concluzia teoriei voastre va fi una gresita: “Ce rost are sa mai incerc sa explic cuiva ce mi se intampla si ce simt, ca NIMENI nu va intelege NIMIC”(aaaa ii pedepsesc eu pe ai mei si-mi dau 2 pierceuri pe sap:-??, singura problema e ca nu prea mai am pe unde… WHATEVER!!!!… Gandesc deci GASESC.

Solutia cea mai buna pare a fi baricadarea in camera proprie cu castile in urechi (neaparar casti mari de DJ) sa urle Metallica sau Iron Maiden (if you’re a freaking metal head, which I am NOT, indie rock, or as some parents call it, idiot rock, eu vorbeam ca dad asculta BZN 8-|), in fine, ceva metal, ceva hard… dar din pacate cuvintele nerostite raman, se aduna, si la un moment dat vor exploda! (Da Doamne, nu la ora de mate!)

Prima betie, de cuvinte, de dragoste, de vin (sau de bere, depinde de buget!) de saruturi (a se lasa semn pe gat si a se purta tricou decoltat ca by mistake sa se si vada:>), de vise,de reusite si nereusite, de imbratisari timide sau nu, cuvinte rostite langa lobul urechii celei mai frumoase persoane din lume, lacrimi sarate, amare , dulci, de rahat de la farduri– imbuteliati-le! Daca aveti inca, in voi forta si binecuvantarea asta imbuteliati-le si ati inventat cea mai tare potiune din lume care asa cum spune si cantecul “smells like teen spirit” (again daca nu asculti indie, ca eu nu sunt inchisa la minte, adica e cel mai bun, dar oricum …)

Fluturarea de gene, zburat de rimel, zambetul fugar, privirile furise, lovit directa pe hol, transpiratia din podul palmelor, si din alte parti daca esti din republ